Spectacol de teatru ” CINA DE ADIO”

Luni 06 Noiembrie 2017, ora 19:00

Cei mai adevarati prieteni sunt aceia care iti stau alături in cele mai întunecate momente, pentru ca sunt gata sa infrunte umbrele impreuna cu tine. Si iti sunt alaturi in cele mai frumoase momente pentru ca nu le este teama sa te vada strălucind.

Însă pentru fiecare înseamnă altceva.

Pentru Pierre si Clotilde Lecour, un cuplu de parizieni intelectuali, prietenii, mai ales cei pe care îi ai de mult, nu mai sunt ce erau pe vremuri. Viața te schimbă și fiecare evoluează în felul lui. Așa constată că își petrec prea mult timp, seri, vacanțe cu prieteni cu care nu mai au nimic de împarțit.

Și pentru ca în oraș a apărut o modă interesanta, numită “cină de adio”, creată special pentru această situație delicată de niste minți “luminate” ,se hotărăsc să organizeze și ei un astfel de eveniment pentru prietenii de care vor să scape.

Pe scurt, la o cină de adio îi copleșești pe invitați cu cadouri, mâncăruri fine, vinuri vechi, de regulă chiar din anii în care s-au născut, le răscolești cele mai frumoase amintiri din momentele bune petrecute împreună, pentru ca pe urmă să nu mai ai nici o remușcare ca nu le mai răspunzi la telefon.

Însă alegându-l pe cel mai vechi prieten al lor, Antoine Royer, pentru acest ritual caraghios, nu realizează că lucrurile o pot lua complet razna. O seară plăcută în familie cu prietenii e pe cale să se se transforme într-o catastrofă domestică de de dimensiuni planetare și un comic irezistibil.

În stilul binecunoscut al autorilor Alexandre de la Patelliere și Matthieu Delaporte, cei care ne-au încântat cu inteligenta comedie “Prenumele”, personajele noastre trebuie sa facă față unui șir de revelații devastatoare și dezvăluri cel puțin delicate pe care prietenia lor le-a ținut bine ascunse până astăzi. Rezultatul este cel așteptat. Un șuvoi de bună dispoziție și hohote de râs despre ce înseamnă cu adevărat prietenii și cum să scapi de ei.

Biletele se pot achiziționa de la Centrul Cultural Reduta.
Pret bilet: 50 RON


SPECTACOL DE TEATRU
"LEAR- UN NEBUN AMAR SI UNUL DULCE"

MIERCURI, 8 NOIEMBRIE ORA 19:00

adaptare dupa William Shakespeare

Lear. Un nebun amar si unul dulce, adaptare dupa William Shakespeare, este one-man-show sustinut de cunoscutul actor brasovean Mihai Bica.

Spectacolul infatiseaza povestea concentrata a vietii atat de tulburatoare, surprinzatoare si pilduitoare a Regelui Lear, din perspectiva zilelor noastre, pornind de la principiul modern al psihodramei. Din pozitia de stapan egocentric, narcisiac, cu accese tiranice, cu drept de viata si de moarte asupra celorlalti, Regele Lear ajunge robul aparentelor, al falsului, devine sclavul artificiilor goale de continut. O nevoie interioara extrema de a fi adulat il impinge sa initieze concursul de „declaratii de dragoste” pentru fiicele sale, concurs pentru care pune in joc, in chip de „recompense”, cate o treime din regatul sau. Semnul cel mai limpede al crizei sale interioare este dat de faptul ca este gata sa renunte la imagine, la putere si statut, pentru a obtine aceste superlative. Goneril si Regan, fiicele mai mari, profita si ii ofera aceste laude false, supradimensionate, artificiale, ii hranesc ego-ul cu aparente lipsite de consistenta, in timp ce mezina, Cordelia, cea care isi iubeste cu adevarat tatal, refuza acest joc aberant, pledand pentru simplitate si adevar. Cordelia este intruchiparea iubirii autentice, atat de rara. „Iubeste fara vorbe / iubeste si taci” – in original Love and be silent - este deviza Cordeliei, pe care o putem aseza aproape de indemnul augustinian „Iubeste si fa ce vrei.” Orbit de aparente, la tacerea Cordeliei, Lear va izbucni irational, pedepsind iubirea si rasplatind minciuna. Lear distruge astfel armonia, ordinea si echilibrul lumii sale, prin aceasta agresiune irationala impotriva iubirii. Declansarea furiei si frustrarii este uriasa, cu efecte incalculabile, devastatoare: el o dezmosteneste si o alunga pe Cordelia si isi imparte intr-o clipa regatul celor doua fiice, renuntand la prerogativele sale si incredintandu-se fiicelor mai mari. Cum era de asteptat, odata premiul obtinut, atitudinea fiicelor mai mari se va schimba; isi vor da in scurt timp arama pe fata, silindu-l, astfel, sa realizeze ca a gresit, indurerandu-l, trecandu-l prin toate starile negative imaginabile. Paradoxal, tocmai in aceste momente i se acorda lui Lear sansa sa inceapa o explorare interioara de unde va iesi invingator, se va trezi la lumina constiintei si discernamantului, a adevarului – si va deveni un altfel de om, de o calda empatie si umanitate, un om adevarat. Adevarata noblete a regelui Lear si-o va castiga, astfel, prin suferinta, asumare si intelegere.

Shakespeare ne transmite sentimentul ca ii cunoastem personal personajele si in acelasi timp, le ofera libertate de miscare in timp si spatiu si, esetial, libertate de decizie. Sensul major al spectacolului sta in credinta ca omul are sansa de a se schimba in bine, de a se regenera, de a se re-umaniza.

Prezente si vii in magma textului, temele principale continute si dezbatute in spectacol sunt extrem de actuale: tema capcanei aparentelor si a imposibilitatii de a discerne intre adevar si fals, intre iubirea reala si cela falsa, intre viata si moarte, intre intelepciune si superficialitate etc., tema relatiilor atat de complicate astazi, ca si ieri, dintre copii si parinti, tema nebuniei purificatoare, a furtunii interioare ce conduce la armonie.

De patru sute de ani, ne pune oglinda in fata, cu un scop ce transcende, in momentele sale de gratie, arta si se impleteste cu viata insasi, cu scopul de a ne reaminti propria umanitate si frumusete interioara ce trebuie mereu scoasa la lumina, cultivata si pretuita.

Lear. Un nebun amar si unul dulce, o productie a Centrului Cultural Reduta, spectacol care isi pune intrebarile esentiale cu inima deschisa pe masa si cheama publicul ca prieten, martor si judecator la o impartasire din mostenirea shakespeariana ce are in centru, dupa 400 de ani, iubirea pentru om.
 
Biletele se pot achiziționa de la Centrul Cultural Reduta.
Pret bilet: 15 lei (bilet redus:10 lei)

CONCERT ANIVERSAR POESIS 40

Joi, 9 Noiembrie 2017, ora 19:00

La 40 de ani de la debut, Grupul Poesis, unul din cele mai reprezentative proiecte ale muzicii folk, se reunește într-un turneu aniversar de excepție.

Marius Bațu și Eugen Baboi vor cinsti astfel numele lui Adrian Păunescu, la 7 ani de la dispariția acestuia, omul în umbra căruia duo-ul a devenit un reper al muzicii de calitate, prin cooptarea în Cenaclul Flacăra, de către Nicu Alifantis, în 1982.
Concertul este un bun prilej pentru public, de a asculta atât melodiile consacrate ale formației, precum ”Cântec șoptit”, ”Aiurit și aburit” ori ”Odată am ucis o vrabie”, cât și piese de pe ultimele albume.

Mai multe despre istoricul formației, AICI.

Biletele se pot achiziționa de la Centrul Cultural Reduta.
Preț bilet: 20 lei


QUIETER THAN SILENCE

Duminică, 12 noiembrie 2017, ora 20:00
 
Roots Revival este la al 3-lea album. După “Chapter one – Maramureş” și “Chapter Two - Colors of Maria” (Maria Tănase), care au avut ca sursă de pornire rădăcinile folclorului românesc, “Quieter than Silence”/ “Mai tăcut decât liniștea” prezintă compoziții noi, de inspirație persană și siriană (alepiană), interpretate sinergic la instrumente orientale (ney, setar, oud, kamancheh, percuție iraniană) și contrabas.

“Quieter than Silence” este un proiect muzical independent, multicultural, născut dintr-o poveste de prietenie, dincolo de stereotipuri şi conflicte politice. Un iranian – Mehdi Aminian (ney, setar, voce - Iran) şi un sirian - Mohamad Zatari (oud - Siria), s-au întâlnit în Bucureşti și au început să cânte împreună. Proiectul a căpătat amploare, când Leila Soldevila (contrabas - Franţa), Behnam Masoumi (percuție - Iran) și Zabih Vahid (kamancheh - Iran) au acceptat invitaţia celor doi de a li se alătura.

„Quieter than Silence” este o formă de exprimare a compasiunii artiștilor pentru sirienii aflați în suferință, mâhniți și pribegi. Este un protest la zgomotul din lume și un îndemn la umanism.
Versurile lui Rumi, Hatef Esfahani, Omar Khayyam și Ahmad Shamloo, cântate în versiunea originală, persană și traduse în limba engleză în broșura albumului, aduc un mesaj de dragoste și sunt menite să conecteze oamenii de pretutindeni.
“Quieter than Silence” este un exercițiu de modestie, prin care artiștii au decis ca imaginea lor să nu fie în prim plan, ci muzica, renunțând la a-și face văzute chipurile pe materialele publicitare. Astfel, muzica își va transmite nemijlocit mesajul.
De ce „Quieter than Silence”?
“În muzica noastră, tăcerea nu vrea să exprime lipsa cuvântului, ci ea vrea să sugereze tainica liniște descoperită doar pe calea atingerii conștiinței universale, tăcerea sublimă.
„Quieter than Silence” creează un spațiu dincolo de tăcere. "Mai tăcută decât liniștea" este dizolvarea completă a discursului, a intențiilor, golit de o semnificație anume, deschisă tuturor semnificațiilor.
„Quieter than Silence” este refugiul dintr-o lume tot mai zgomotoasă și mai agresivă.
„Quieter than Silence” este un poem subtil al demnității umane, al uncității ființei umane, strivită de propria brutalitate a specie… de războaie, de ură, de indiferență.
Proiectul acesta reprezintă o călătorie simbolică de revenire la nimic, la tabula rasa a existenței pentru a investi sunetele cu o nouă putere creativă, demnă de dialog.”
Mehdi Aminian – inițiator, compozitor, interpret și producător al proiectului

ARTIȘTII
MEHDI AMINIAN (ney, setar, voce - Iran)

Mehdi Aminian este inițiatorul proiectului internațional și al Asociației Culturale Roots Revival.
Pe lângă crearea muzicii autentice şi inovatoare, unul dintre principalele obiective ale Asociaţiei Culturale Roots Revival este de a iniţia un dialog artistic direct între naţiuni şi de a pune accentul pe esenţa şi radăcinile noastre comune, ca oameni.
În cadrul proiectului Roots Revival au colaborat până acum peste 30 de artişti independenţi, din 20 de ţări, ca: România, Republica Moldova, Franţa, Spania, Bulgaria, Irlanda, Armenia, Turcia, Iran, Siria, Liban, India.
Mehdi Aminian are studii de etnomuzicologie și cultură muzicală orientală și occidentală deopotrivă, cu mai mult de 10 ani experiență ca interpret și producător,
Muzica tradițională iraniană, literatura sufi, diversitatea oamenilor și a culturilor cu care a intrat în contact de-a lungul timpului, i-au influențat compozițiile, rezultând noi abordări ale ritmului și ale melodiei.
Mai multe informaţii despre Mehdi Aminian pe - www.roots-revival.com

MOHAMAD ZATARI (oud - Siria)
Mohamad Zatari și-a început cariera artistică în Siria, ca interpret la oud, unde a învățat atât stilul clasic al țării sale, cât și pe cel: irakian, egiptean și turcesc, de la maeștrii locali. Ulterior și-a dezvoltat latura componistică, în sistemul muzical arab, și mai apoi în cel clasic occidental, pe care îl aprofundează, cu scopul de a le putea utiliza împreuna pentru a transmite cât mai coerent și conștient muzica.

Pentru Mohamad Zatari, acest album este în primul rând o ocazie de a prezenta complexitatea instrumentului său preferat, oud-ul, precursorul lăutei.
Totodată este un proiect experimental, în care instrumentele orientale și ritmurile lor specifice sunt susținute de sunetul grav al contrabasului, rezultând un repertoriu proaspăt și original.
Mai multe informații despre Mohamad Zatari pe www.mohamadzatari.com

LEILA SOLDEVILA (contrabas - Franța)
Interpretă la pian și contrabas, Leila a studiat muzica clasică și improvizația jazz în instituții celebre de învățământ muzical din Franța și Olanda.
In pezent, Leila este implicată în numeroase proiecte de jazz, tango, muzică clasică, pop, dar și în cele destinate muzicii tradiționale a popoarelor, cum ar fi: cea kurdă, rusă, franceză și, nu în ultimul rând, cea orientală.
Contribuția Leilei la “Quieter than Silence” nu se limitează la a crea un background sonor fertil și armonios pentru ceilalți muzicieni, ci, prin vasta sa înțelegere a armoniei, îmbogățește muzica la nivel melodic. Basul este omniprezent în album, ca o voce interioară.
Mai multe informaţii despre Leila Soldevila Renault pe www.leilasoldevilarenault.com

BEHNAM MASOUMI (percuție - Iran)
Behnam Masoumi este absolvent al Conservatorului din Teheran, unde a studiat sistemul poliritmic din muzica persană. Percuționistul iranian, a fost ghidat în cariera sa de către: Ramin Rahimi, Aarash Farhangfar, Pejham Akhavas, Navid Afghah, Pejman Hadadi, pe care îi consideră mentori.
Behnam a colaborat cu diferiți soliști și formații, a interpretat muzica de film, a înregistrat mai mult de 15 albume, a concertat în Iran și în străinătate, în Asia, Australia și Europa.
În Quieter than Silence, Behnam Masoumi aduce elementele ritmice prin intermediul instrumentelor sale: tombak, udu, bendir și surprinde cu uimitoare efecte de percuție.
Mai multe informaţii despre Behnam Masoumi pe www.behnammasoumi.com

ZABIH VAHID (kemancheh - Iran)
Deși nu-și va face prezența în România, la actualul turneu, Zabih Vahid, a participat ca invitat de onoare la înregistrarea albumului “Quieter than Silence” – în piesa “How Long?”, adaugându-i valoare printr-un stil interpretativ rafinat și prin sugestiile sale tehnice.
Zabih Vahid este un remarcabil compozitor și interpret la Kamancheh, licențiat al Conservatorului din Teheran.
Născut și crescut într-o veche familie de muzicieni din Esfahan, Zabih a beneficiat de îndrumarea celor mai de seamă maeștri ai muzicii iraniene tradiționale, încă din fragedă copilărie.
Zabih a compus, în ultimii ani, numeroase coloane sonore pentru filme artistice și seriale TV.
În prezent, locuiește în Iran și este implicat în mai multe proiecte în calitate de compozitor, manager de proiect și interpret la kemancheh.

Biletele la concert sunt disponibile la casa de bilete a locatiei si online, pe: iabilet.ro.
Preț bilet: 25 lei (bilet redus pentru elevi, studenti, pensionari - 15 lei)

SPECTACOL DE TEATRU ”TE IUBESC, DAR NU PE TINE”
Luni, 13 Noiembrie 2017,
ora 19:00

Subiectul dulce-amar, dar mereu actual, este dezvoltat în registru comic de o distribuţie irezistibilă: Paula Chirilă/Alina Chivulescu, Leonid Doni, Anca Dinicu/Doina Teodoru şi Andreas Petrescu.

Inspirată din situaţii de viaţă la care fiecare s-a gândit sau le-au trăit, „Te iubesc, dar nu pe tine” completează seria comediilor scrise de Andreas Petrescu, în care de la naivitate la situaţii amuzante imposibil de reale, nu e decât un pas.

Şirul de replici şi întâmplări ce te vor face să râzi cu lacrimi este declanşat de întâlnirea accidentală dintre un barbat acompaniat de amantă şi nevasta lui, însoţită de iubitul ei. Din punctul în care fiecare dintre cei doi încearcă să îşi ascundă perechea neoficilă, situaţia scapă de sub control, iar comedia îşi intră în drepturi.

Biletele se pot achiziționa de la Centrul Cultural Reduta.
Preț bilet: 60 lei


Spectacol de teatru ”BLACK & WHITE”- AMÂNAT PENTRU LUNA IANUARIE

Marți, 14 noiembrie 2017, ora 20:00

De peste 30 de ani pe Broadway, o comedie FULMINANTA intr-o distributie de exceptie: Daniela Nane, Manuela Ciucur, Mihai Marinescu, Ionut Ionescu si Andrei Mateiu.
Regia: Anca Maria Colteanu.

O adaptare scenica de Florian Pittiş, spectacolul e o comedie fulminanta care se joaca cu succes pe Broadway de mai mult de 30 de ani. In Romania, spectacolul a fost regizat de FlorianPittis la TeatrulBulandra, iar reluarea spectacolului a fost facuta de catre regizorul Anca Maria Colteanu dupa caietele de regie ale lui Florian Pittis.

Deasemenea, a avut numeroase turnee in tara.
In viata, albul nu e absolut iar negrul nu e chiar negru. Uneori negrul poate fi alb. Sau invers. Intr-o comedie spumoasa, dl. Black si dl. White se intalnesc intr-un hotel din Brighton, unde fiecare isi programase o escapada cu amanta. Aparitia uneia dintre sotii creaza panica, confuzie si o cascada de situatii comice care fac din acest spectacol de o ora si jumatate una dintre cele mai savuroase comedii de pe scena teatrala romaneasca.

Biletele se pot achiziționa de la Centrul Cultural Reduta.
Preț bilet: 50 lei

📌 Biletele pentru spectacol ajung de acum si la tine acasa - Comanda sunand la 021 9379 - mySTAGE - www.MyStage.ro


SPECTACOL DE TEATRU "PESCĂRUȘUL"

adaptare după A.P. Cehov, cu Trupa de teatru Redoute.
Marți, 21 noiembrie 2017, ora 19.00

Spectacolul este o adaptare a comediei ”Pescărușul” a lui A.P.Cehov.
Captează atenția prin viziunea distinctă, modernă asupra textului, propusa de regizorul si actorul Teatrului National Bucuresti, Vitalie Bichir, dar și prin unitatea acesteia, confirmată de jocul actoricesc, de efectele cromatice și de succesiunea logică a momentelor în scenă.
 
Întreaga piesă e o mărturie a absurdităţii condiţiei umane. In „Pescăruşul”, un grup de personaje aflat într-o casă la ţară, pe malul unui lac, se zbat să scape de destinul lor mohorât.
Actriţa Arkadina e obsedată de bătrâneţe, fratele ei Sorin, ar vrea să trăiască mai intens, scriitorul Trigorin ar dori să cunoască alte pasiuni decât scrisul, tânărul Treplev, fiul Arkadinei are ambiţia de a descoperi şi de a impune o nouă formulă artistică, iar micuţa Nina, proaspătă şi impulsivă, visează să ajungă o mare actriţă şi să savureze „adevărata glorie, gloria răsunătoare.”
Dorinţa de reuşită este atât de vie în ea încât dispreţuieşte dragostea sinceră a lui Treplev şi se apropie de celebrul Trigorin, sperând un ajutor în cariera teatrală. Disperat, tânărul scriitor încearcă să se sinucidă, dar nu reuşeşete. O va vedea pe Nina plecând cu Trigorin, pe care îl detestă pentru norocul lui.

Toate personajele care se mişcă în atmosfera piesei au un fel de premoniţie a înfrângerii lor în dragoste sau în artă. Îşi visează pasiunea, vorbesc despre ea, dar nu o trăiesc.

Preț bilet: 10 lei (bilet redus: elevi/studenti.pensionari: 5 lei)
Biletele se pot achiziționa de la Centrul Cultural Reduta.


SPECTACOL DE TEATRU ”ÎN CURSUL ZILEI DE AZI-NOAPTE” (spectacol ANULAT)
Marti, 21 noiembrie 2017, ora 19:00


O piesă cu mult umor, într-o viziune originală, în regia Vioricăi Geantă Chelbea.
"ÎN CURSUL ZILEI DE AZI-NOAPTE" este un spectacol după un text al dramaturgului Cornel Udrea -„Cerere în căsătorie fără Cehov“. Sondează profunzimile umane, nevoia de celălalt și atrage atât prin ineditul situației de a se juca cu publicul pe scenă, cât și prin candoarea și umorul personajelor.

Preț bilet: 7 lei
Biletele se pot achiziționa de la Centrul Cultural Reduta.

 

 


 


“SĂ SE RIDICE ȚARA”! -
DAN PURIC şi NICOLAE FURDUI IANCU
Sâmbătă, 25 noiembrie 2017, ora 19:00

Două nume de o sonoritate incontestabilă, doi artişti de prestigiu care şi-au pus mereu talentul în slujba patriotismului vor fi împreună pe scenă, într-un eveniment de gală, programat nu întâmplător, chiar în preajma Zilei Naţionale –

Amfitrionul a numeroase conferinţe de succes şi maestrul unei impresionante palete de mijloace de expresie ce compun un adevărat limbaj, DAN PURIC va aduce o emoţionantă prelegere în ton cu tema spectacolului.

Iar NICOLAE FURDUI IANCU, cu vocea sa tunătoare, va face să vibreze inimile cu cele mai iubite melodii patriotice, cântece de cătănie, balade, marşuri şi cântece de dor. Din programul unei seri dedicate spaţiului mitic românesc nu vor lipsi:  “Noi Suntem Români”, “Tu Ardeal,” sau “Treceti Batalioane Române Carpaţii.”

Cei doi vor fi acompaniaţi de bine cunoscutul ansamblul folcloric Crai Nou.  

“Să se ridice ţara”! ...dar nu împotriva a ceva sau a cuiva străin ei, ci împotriva propriei Nepăsări în fața cumplitei primejdii ce-i împresoară ființa în mod tacit și pervers din toate părțile, împotriva letalei inerții din fața înnecului istoric ce o așteaptă!
„Să se ridice țara!”... Spre propria-i demnitate și eternitate românească, care astăzi din tulburătoare înălțimi sufletești ne privește cu o mistuitoare ÎNGRIJORARE DE MAMĂ!" (Dan Puric)

Biletele se pot achiziționa de la Centrul Cultural Reduta.
Preț bilet: 80 lei


EVENIMENTE

Spectacol de teatru ” CINA DE ADIO”
Luni 06 Noiembrie 2017, ora 19:00


SPECTACOL DE TEATRU
"LEAR- UN NEBUN AMAR SI UNUL DULCE"

adaptare dupa William Shakespeare

MIERCURI, 8 NOIEMBRIE ORA 19:00


CONCERT ANIVERSAR POESIS 40
Joi, 9 Noiembrie 2017, ora 19:00


QUIETER THAN SILENCE
Duminică, 12 noiembrie 2017, ora 20:00


SPECTACOL DE TEATRU ”TE IUBESC, DAR NU PE TINE”
Luni, 13 Noiembrie 2017,
ora 19:00


Spectacol de teatru ”BLACK & WHITE”
Marți, 14 noiembrie 2017, ora 20:00


SPECTACOL DE TEATRU "PESCĂRUȘUL"
adaptare după A.P. Cehov
Miercuri, 15 noiembrie 2017, ora 19.00


“SĂ SE RIDICE ȚARA”! -
DAN PURIC şi NICOLAE FURDUI IANCU
Sâmbătă, 25 noiembrie 2017, oar 19:00


GRIGORE LEȘE- ”CÂNTECE CARE NE-AU ÎNSOȚIT ISTORIA”
Duminică, 3 decembrie de la ora 19:00


 

EXPOZIȚII

Expoziția de pictură ZESTREA.
Artist: Iulia Schiopu
16 octombrie- 4 noiembrie 2017


Expoziție de grafică
”DESPRE BINE ȘI RĂU”

10 - 20 noiembrie 2017


 

CULTURĂ ȘI TRADIȚII

CONCURSUL NATIONAL DE FOTOGRAFIE ”OAMENI ȘI DATINI”, ediția a III-a, 2017

Regulamentul concursului
Fișă de înscriere


 

CURSURI

Teatru

  

ÎNSCRIERI și DETALII AICI !!!!


Contact rapid

Strada Apollonia Hirscher 8
Cod Postal: 500025, Brasov
Mail: centrulcultural_reduta@yahoo.com

Tel: 0268 419 706
Fax: 0268 475 239

Program Casa de bilete:
Luni-Vineri 11:00-13:00 și 15:00-18:00

Newsletter