Ateliere de teatru ,,MICUL ACTOR” de Ziua Mondială a Teatrului în 27 martie

Centrul Cultural Reduta prin Serviciul Programe Culturale continuă seria atelierelor pentru copii.

Astfel, cu ocazia Zilei Mondiale a Teatrului vor fi organizate două ateliere sub denumirea de ,,MICUL ACTOR”  în 27 martie 2023, începând cu ora 17.00, în Sala de spectacole a Centrului Cultural Reduta.

În primul atelier (ora 17.00 – ora 18.00), artistul Iulian Ene îi va învăța pe copiii din clasele I-IV să confecționeze și să mânuiască păpuși de teatru.

În cel de-al doilea atelier (ora 18.00 – 19.00), actorul Silvian Duică îi va învăța pe copiii din clasele V-VIII câteva elemente de artă teatrală: mișcare scenică, vorbire scenică, mimică, dialog, improvizație.

Înscrierile pentru cele două ateliere se vor efectua la nr. de telefon: 0268 419 706, între orele 9.00 – 14.00, în perioada 16 martie 2023  – 23 martie 2023. 

Fiecare grupă va avea un număr de 15 copii. 

Atelierele sunt gratuite! 

Ziua Mondială a Teatrului este marcată în fiecare an la 27 martie, în vederea conştientizării valorii teatrului în toate formele sale şi pentru a permite comunităţilor de teatru să-şi promoveze activitatea în întreaga lume.

Instituită în 1961, de Institutul Internaţional de Teatru (ITI), a devenit un eveniment anual din 1962, organizat de centrele ITI şi comunitatea internaţională de teatru. Institutul Internaţional de Teatru reprezintă cea mai importantă organizaţie non-guvernamentală din domeniul artistic şi a fost înfiinţată în 1948, la iniţiativa UNESCO, potrivit www.world-theatre-day.org.

Contact Icon
Ateliere de teatru ,,MICUL ACTOR” de Ziua Mondială a Teatrului în 27 martie | Centrul Cultural Reduta continuă să fie un spațiu viu al comunității brașovene, unde tradiția se întâlnește cu arta contemporană,               iar publicul de toate vârstele este invitat să descopere experiențe culturale diverse.
Contact rapid
Ateliere de teatru ,,MICUL ACTOR” de Ziua Mondială a Teatrului în 27 martie | Centrul Cultural Reduta continuă să fie un spațiu viu al comunității brașovene, unde tradiția se întâlnește cu arta contemporană,               iar publicul de toate vârstele este invitat să descopere experiențe culturale diverse. - Înapoi Sus