Centrul Cultural “Reduta” Brașov operaționalizează canalul intern de raportare pentru persoanele care efectuează raportări privind încălcări ale legii (persoane denumite generic avertizori în interes public).
Potrivit cadrului legal (Legea nr. 361/2022 modificată), persoanele care raportează încălcări ale legii, care s-au produs sau care sunt susceptibile să se producă în cadrul autorităților, instituțiilor publice, altor persoane juridice de drept public, precum și în cadrul persoanelor juridice de drept privat, au la dispoziție următoarele modalități de raportare:
Canale interne – în cadrul Centrului Cultural “Reduta” Brașov în care își desfășoară activitatea (pentru mai multe detalii a se vedea Cap. III din Legea nr. 361/2022);
Canale externe – Agenția Națională de Integritate precum și alte entități publice care, potrivit dispozițiilor legale speciale, primesc și soluționează raportări referitoare la încălcări ale legii, în domeniul lor de competență (pentru mai multe detalii a se vedea Cap. IV din Legea nr. 361/2022);
Divulgare publică – presă, organizații profesionale, sindicale sau patronale, organizații neguvernamentale, comisii parlamentare etc. (pentru mai multe detalii a se vedea Cap. V din Legea nr. 361/2022).
Astfel, persoanele care aleg să se adreseze pe canalul intern – Centrului Cultural “Reduta” Brașov – pentru a raporta încălcări ale legii, o pot face prin următoarele modalități:
• Prin e-mail la adresa de email: avertizor@centrulculturalreduta.ro;
• Telefonic, la numărul 0268/419706. Raportarea va fi documentată prin transcriere sau înregistrată;
• Prin intermediul serviciilor poștale la adresa Centrului Cultural “Reduta” Brașov, str. Apollonia Hirscher nr.8 – În atenția persoanei desemnate Munteanu Andreea – Paula;
• Personal, prin prezentarea la sediul Centrului Cultural “Reduta” Brașov, (cu programare prealabilă efectuată la adresa de email: andreea.munteanu@centrulculturalreduta.ro).
Autorități competente să primească raportări privind încălcări ale legii sunt:
• autorităţile şi instituţiile publice care, potrivit dispoziţiilor legale speciale, primesc şi soluţionează raportări referitoare la încălcări ale legii, în domeniul lor de competenţă;
• Agenţia Naţională de Integritate (ANI)
• alte autorităţi şi instituţii publice cărora ANI le transmite raportările spre competentă soluţionare.