Trupa de teatru REDOUTE prezintă spectacolul JOCUL DE-A VACANȚA

30 aprilie 2026, ora 19.00

Centrul Cultural Reduta și Trupa de Teatru Redoute prezintă în 30 aprilie 2026, de la ora 19.00, piesa de teatru „JOCUL DE-A VACANȚA”, o adaptare după comedia romantică în trei acte, cu aceeaşi denumire de Mihail Sebastian, regia Maria Voronca.

Zece personaje, cu caractere diferite, s-au întâlnit întâmplător la vila „WEBER”, locul unde se petrece acțiunea. Nu se cunosc, sunt foarte diferiți, și totuși, prin modul lor de viață şi de acțiune, reuşesc cu multă uşurinţă să se familiarizeze şi să intre într-un joc comun numit: „JOCUL DE-A VACANȚA”.

Dialogul este bine conturat, jocul actorilor este dezinvolt, motiv pentru care pot fi sesizate multe stări emoționale. Spectatorii vor trece cu sensibilitate, de la râs la surâs şi de la surâs la lacrimi.

Printre personaje îl întâlnim pe domnul Bogoiu, un veşnic visător, într-o călătorie imaginară, care până la urmă reușeşte să-i atragă şi pe ceilalţi în visul său. Astfel, stârneşte interesul şi dorința celorlalți de a intra într-o fantezie și pornesc cu toții într-o călătorie cu vaporul spre insula Enigma.

Priviţi, urmăriți, explorați şi bucuraţi-vă de teatru!

Biletele se pot achiziționa online și de la casieria Centrului Cultural Reduta!

Contact Icon
Trupa de teatru REDOUTE  prezintă spectacolul JOCUL DE-A VACANȚA | Centrul Cultural Reduta continuă să fie un spațiu viu al comunității brașovene, unde tradiția se întâlnește cu arta contemporană,               iar publicul de toate vârstele este invitat să descopere experiențe culturale diverse.
Contact rapid
Trupa de teatru REDOUTE  prezintă spectacolul JOCUL DE-A VACANȚA | Centrul Cultural Reduta continuă să fie un spațiu viu al comunității brașovene, unde tradiția se întâlnește cu arta contemporană,               iar publicul de toate vârstele este invitat să descopere experiențe culturale diverse. - Înapoi Sus